Vachellia nilotica – Akacja nilowa
Vachellia nilotica, czyli akacja nilowa, to jedno z najbardziej rozpoznawalnych drzew suchych regionów Afryki i Azji Południowej. Przez ponad dwa stulecia znana była botanikom jako Acacia nilotica lub Acacia arabica – pod tą drugą nazwą wciąż funkcjonuje w wielu katalogach nasion i opracowaniach użytkowych. Gatunek opisał już Karol Linneusz w 1753 roku jako Mimosa nilotica; epitet gatunkowy nawiązuje do Nilu, wzdłuż którego drzewo było znane Europejczykom najwcześniej. W 2005 roku, po podziale ogromnego rodzaju Acacia, afrykańskie i azjatyckie gatunki z prostymi cierniami przeniesiono do rodzaju Vachellia, a nazwę Acacia zachowano głównie dla akacji australijskich.
Akacja nilowa łączy w sobie cechy typowe dla drzew sawanny: gęstą koronę dającą cień, ciernie chroniące przed zgryzaniem, głęboki system korzeniowy i zdolność wiązania azotu. W krajach pochodzenia jest drzewem wielofunkcyjnym – dostarcza gumy arabskiej, garbników, drewna, paszy i leków ludowych – a jednocześnie bywa uciążliwym chwastem tam, gdzie ją wprowadzono. Dla ogrodników z chłodniejszych regionów Europy to przede wszystkim atrakcyjna roślina pojemnikowa o egzotycznym wyglądzie i ciekawej historii.
Opis botaniczny i pokrój rośliny
Vachellia nilotica jest drzewem lub dużym krzewem osiągającym zwykle 5–20 m wysokości, a w najkorzystniejszych warunkach nadrzecznych nawet około 25 m. Pień jest krótki i gruby, u starych okazów o średnicy do 1 m, okryty ciemnobrązową lub prawie czarną, głęboko spękaną korą. Z uszkodzeń kory wypływa czerwonawa, przezroczysta guma. Korona jest gęsta, kulista lub parasolowata, u drzew rosnących na terenach zalewowych często bardziej spłaszczona. Młode pędy są brunatne, gęsto owłosione, z parami prostych, jasnoszarych cierni o długości 1–5 cm, wyrastających u nasady liści; u starszych drzew ciernie stają się rzadkie lub zanikają.
Liście są podwójnie pierzaste, złożone z 3–12 par odgałęzień, z których każde niesie kilkanaście do kilkudziesięciu par drobnych, wąskich listków. Ulistnienie ma barwę matowozieloną do szarozielonej i nadaje koronie delikatny, ażurowy charakter. Kwiaty są bardzo drobne, zebrane w kuliste, złocistożółte główki o średnicy 1,2–1,5 cm, pachnące, wyrastające po 2–6 w kątach liści. Owoc to strąk długości 6–25 cm i szerokości około 1,5 cm, szarobiały do szarozielonego, aksamitnie omszony, wyraźnie przewężony między nasionami, co upodabnia go do sznura paciorków lub naszyjnika. Wewnątrz znajduje się kilka do kilkunastu ciemnobrązowych, spłaszczonych, gładkich nasion; w kilogramie mieści się ich 5000–16000.
Variabilitate și subspecii
Specia este extrem de variabilă, iar botaniștii disting în cadrul ei nouă subspecii, care diferă prin pilozitatea lăstarilor și a păstăilor, forma corolei și preferințele față de habitat. Formele riverane, precum subsp. nilotica (Valea Nilului), subsp. tomentosa (Sahel) sau subsp. indica (subcontinentul indian), cresc pe câmpii inundate periodic și de-a lungul cursurilor de apă, de obicei în zone cu precipitații de 600-2300 mm. Formele xerofile, printre care subsp. adstringens, subsp. kraussiana și subsp. leiocarpa, populează savane uscate și tufărișuri în zone cu precipitații de la doar 100 până la 1500 mm. Subspecia kraussiana apare în sudul Africii, unde formează arbori caracteristici, cu coroane în formă de umbrelă, iar subsp. cupressiformis din India are o coroană îngustă, asemănătoare unui chiparos, și este uneori plantată ca plantă ornamentală.
Ritmul de creștere și dezvoltarea
Acacia nilotica crește rapid, mai ales în tinerețe, când își investește cea mai mare parte a energiei în sistemul radicular. În locurile uscate dezvoltă o rădăcină pivotantă adâncă, ce ajunge la pânza freatică, iar în zonele inundabile - o rețea extinsă de rădăcini laterale. Arborii încep să înflorească și să fructifice la vârsta de 5-7 ani, iar un exemplar de dimensiune medie poate produce anual chiar aproximativ 175 de mii de semințe. Planta reînfrunzește și emite lăstari viguroși din trunchi și cioată după tăiere, de aceea în țările de origine este gestionată în rotații scurte pentru lemn de foc și lemn de uz general. În cultura la ghiveci în Europa, ritmul de creștere este mult limitat, iar planta rămâne timp de mulți ani un arbust sau un arbore mic.
Înflorirea și înmulțirea
În zonele cu un sezon secetos bine definit, arborii înfloresc cel mai adesea spre sfârșitul acestuia sau la începutul sezonului ploios; în India, principalul vârf de înflorire are loc în lunile de vară și toamnă, iar în Africa de Est - după ploi. Florile sunt polenizate de insecte și vizitate intens de albine, iar Acacia nilotica este considerată o plantă meliferă valoroasă. Păstăile se coc la câteva luni după înflorire și nu se deschid spontan; în natură sunt consumate de bovine, capre, antilope și elefanți, iar semințele trec prin tractul digestiv al animalelor și sunt răspândite odată cu excrementele. Tocmai acest mecanism este responsabil pentru expansiunea speciei pe pășunile din Queensland, unde vitele răspândesc semințele pe distanțe mari.
Cerințe de mediu și toleranță
Vachellia nilotica este o specie iubitoare de căldură, cu o mare plasticitate ecologică. Se întâlnește de la nivelul mării până la aproximativ 1300 m altitudine, local și mai sus, în climate cu o temperatură medie anuală de 15–28 °C. Tolerează atât seceta de mai multe luni, cât și inundarea timp de câteva luni - este una dintre puținele specii de acacia care cresc pe solurile argiloase, expansibile, ale luncilor inundabile. Suportă solurile sărăturate și alcaline, precum și un interval larg de pH (5-8). Punctul său slab este gerul: răsadurile și plantele tinere mor la primele înghețuri, iar arborii adulți prezintă doar o rezistență moderată și de scurtă durată la înghețurile ușoare. Fiind o plantă leguminoasă, fixează azotul atmosferic cu ajutorul bacteriilor simbionte din nodozități, astfel încât crește și pe soluri sărace și le îmbunătățește fertilitatea.
Cultivarea în climat temperat
În regiunile mai reci ale Europei, acacia nilotică este o plantă cultivată în ghiveci, mutată iarna într-un spațiu luminos și răcoros. Vara are nevoie de un loc în plin soare - pe terasă, balcon sau în grădină - unde, în zilele călduroase, poate fi udată abundent. Substratul trebuie să fie permeabil, dar bogat: un amestec de pământ de grădină cu nisip și pietriș, eventual cu adaos de argilă, reproduce bine condițiile naturale. Fertilizarea se face moderat, deoarece planta își asigură singură necesarul de azot; excesul de îngrășăminte azotate duce la lăstari moi și alungiți.
Iarna, temperatura optimă este de 5-15 °C, cu acces maxim la lumină; udarea se reduce astfel încât substratul să nu se usuce complet, dar nici să nu fie permanent umed. În timpul iernării într-un spațiu întunecos și răcoros, planta își poate pierde frunzele, care cresc din nou primăvara, după revenirea la soare. Spinii de pe lăstarii tineri sunt ascuțiți, de aceea mănușile sunt utile la transplantare și tăiere. Specia suportă bine tăierile și poate fi condusă sub forma unui arbore cu un singur trunchi, a unui arbust cu mai multe tulpini sau ca bonsai.
Utilizări și importanță economică
Acacia nilotică este unul dintre cei mai importanți arbori utilitari ai tropicelor uscate. Din scoarța sa se extrage guma, numită în India „guma arabică indiană”, utilizată în industria tipografică, la vopsit, pentru lipirea hârtiei, la producerea cernelurilor și a dulciurilor. Scoarța internă conține 18-23% taninuri, iar păstăile 12-27%, fiind folosite de secole la tăbăcirea pieilor și la vopsirea acestora în nuanțe de la maro până la negru. Lemnul este greu (aproximativ 830 kg/m³), dur și rezistent la apă și termite - este folosit pentru unelte agricole, roți, elemente de ambarcațiuni și mobilier, precum și ca lemn de foc și cărbune de lemn de foarte bună calitate. Frunzele, lăstarii tineri și păstăile sunt furaje apreciate pentru bovine, caprine și cămile în sezonul uscat, deși conținutul ridicat de taninuri le limitează digestibilitatea. În medicina tradițională, scoarța, păstăile și guma sunt folosite ca astringente în caz de diaree și dizenterie, pentru gargare și îngrijirea dinților; ramurile tinere sunt folosite în mod tradițional ca bețișoare pentru curățarea dinților.
Istorie, etimologie și semnificație culturală
Arborele era cunoscut în Egiptul antic, unde se număra printre cele mai importante specii lemnoase native: furniza lemn pentru bărci, unelte și elemente de construcție, iar guma era folosită în medicină, pictură și ca adeziv. Numele genului Acacia provine din grecescul akakia - astfel era numită chiar această plantă, probabil de la cuvântul akis, „spin”. Numele Vachellia îl comemorează pe George Harvey Vachell, capelan și colecționar de plante activ în China în secolul al XIX-lea. Epitetul nilotica înseamnă „nilotică”, iar sinonimul arabica, folosit de Lamarck și Willdenow, face referire la Arabia, de unde ajungeau în Europa transporturi de gumă. În India, arborele este cunoscut ca babul sau kikar, în Africa de Est și Australia ca prickly acacia, iar în Egipt ca sant.
În afara arealului natural, specia și-a arătat cealaltă față. A fost introdusă la începutul secolului al XX-lea în Queensland ca arbore pentru umbră și furaj, iar în anii 1950 și 1970 a ocupat vaste suprafețe ale câmpiilor ierboase Mitchell Grass Downs și a fost inclusă pe lista australiană a buruienilor de importanță națională. Este considerată, de asemenea, o specie invazivă în Galápagos și pe unele insule din Pacific. În condițiile climatice europene nu se poate sălbătici, însă această istorie ilustrează bine cât de plastic și expansiv este arborele de acacie nilotică.
Pentru cine este potrivită această specie
Acacia nilotică este o alegere pentru persoanele cărora le plac plantele cu istorie și care vor să aibă în colecție un arbore cunoscut din Biblie, din mormintele egiptene și din manualele de agrosilvicultură. Se potrivește colecționarilor de plante din regiunile uscate, iubitorilor de bonsai care caută o specie cu scoarță brăzdată, ce îmbătrânește rapid, precum și oricui dispune vara de o terasă însorită și iarna de un loc luminos și răcoros. Cultivarea nu este dificilă dacă sunt asigurate două condiții de bază: mult soare și protecție împotriva înghețului.
Rezumat
Vachellia nilotica (sin. Acacia arabica, Acacia nilotica) este un arbore spinos, cu creștere rapidă, originar din regiunile uscate ale Africii, Arabiei și Indiei, apreciat pentru gumă, taninuri, lemn și furaj, precum și pentru florile sale aurii și parfumate și păstăile asemănătoare unor mărgele. Tolerează seceta, inundarea și solurile sărăturate, însă nu suportă înghețul, de aceea în climatul temperat al Europei este cultivată în ghiveci. Specia este larg răspândită și comună în arealul său, nu figurează printre taxonii amenințați; în Australia și pe unele insule este considerată chiar o plantă invazivă.
